Realigro Real Estate

Investiţii imobiliare de un miliard de euro

20.10.2007
 Ionuţ Morariu (292 afisari, 2007-10-17)
West Park va avea un total de 19 clădiri şi ... Dezvoltatorii celui mai mare ansamblu rezidenţial din cartierul Militari vor să se extindă şi în provincie

Seven Hills, subsidiara cu specific imobiliar din România a grupului BSG, anunţă investiţii de jumătate de miliard de euro pe piaţa locală. Şi asta în condiţiile în care reprezentanţii companiei spun că au deja în dezvoltare în România proiecte în valoare de 500 milioane de euro. Birourile şi piaţa de retail sunt noile ţinte ale Seven Hills.

„În prezent, ne axăm pe dezvoltarea de proiecte rezidenţiale, dar vom începe în viitorul apropiat construcţia de clădiri de birouri şi de centre comerciale atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe. Nu renunţăm nici la apartamente şi ne gândim la locaţii precum Constanţa şi Braşov", a declarat directorul pentru România al BSG Group, Moshe Agavi.

„Pe lângă proiectul West Park Residential, BSG, prin subsidiara Seven Hills, va dezvolta în România şi alte proiecte rezidenţiale.

1.400 apartamente va avea ansamblul rezidenţial West Park

În momentul de faţă, compania a demarat lucrările proiectului rezidenţial Central Gardens din Ploieşti, cu 250 de apartamente", a precizat Moshe Agavi. El a afirmat totodată că Seven Hills mai are în proiect construcţia a aproximativ 3.000 de vile în nordul Capitalei, la Săftica şi Corbeanca.

Seven Hills dezvoltă şi complexul rezidenţial West­ Park din zona Militari-La­cul Morii. Complexul se întinde în total pe 130.000 metri pătraţi şi va fi construit pe circa cinci hectare de teren. West Park va avea un total de 19 clădiri, cu 1.400 de apartamente, şi reprezintă o investiţie de 120 milioane de euro. Prima fază a proiectului, care presupune construcţia a patru blocuri cu un total de 200 de apartamente, se va finaliza în august 2008. Acestea au fost în totalitate vândute, după cum afirmă reprezentanţii agenţiei imobiliare Eurisko.

Un aspect interesant a fost remarcat de Beatrice Dumitraşcu, managerul departamentului de vânzări rezidenţiale al Eurisko. „Peste 65% din cumpărători au fost persoane fizice, de naţionalitate română", spune Dumitraşcu.

Cea de-a doua fază de construcţie şi de vânzare presupune realizarea a cinci blocuri cu circa 500 de apartamente ce vor fi terminate ­până în octombrie 2009. Ionuţ Morariu (292 afisari, 2007-10-17
Indietro

Language

english italiano espanol francais deutsch arabic bulgarian chinese croatian czech dutch estonian greek hungarian israeli latvian lithuanian polish portuguese rumanian russian serbian swedish turkish
2008 REALIGRO REAL ESTATE LTD. All Rights Reserved Credits